Optimizarea echipelor profesionale din organizații
Descriere program: Team optimizer este un program dezvoltat pentru a veni în sprijinul organizațiilor ce caută soluții moderne de dezvoltare profesională a angajaților. Randamentul la locul de muncă al fiecărei persoane este rezultatul skill-urilor sale individuale cât și a potrivirii dintre personalitatea sa și a celorlalți colegi. Drept urmare, nu este suficient să investim în dezvoltarea deprinderilor fiecărui angajat ci și să facilităm funcționarea sa în departamentul în care activează.
Spre exemplu, un departament format din 10 specialiști, în care toți sunt foarte buni profesioniști, dar în care 4 dintre ei au personalități și stiluri de lucru care nu se potrivesc cu cele ale celorlalți 6 (ex. 4 persoane cu personalități de tip Alfa, dominante, energice, asertive, orientate spre nou și schimbare și 6 angajați cu personalități de tip Beta, submisive, introvertite, conservatoare și mai puțin dinamice), este mai puțin eficient decât un departament format din 10 specialiști, la fel de bine pregătiți profesional, dar care au o personalitate și stiluri de lucru compatibile.
Gradul în care echipele de lucru sunt funcționale sau disfuncționale este determinată într-o mare măsură de șansă și hazard pentru că în procesul de recrutare de personal organizațiile sunt interesate ca angajații să fie buni profesionisti, dar NU iau în calcul în ce măsură cei noi veniți sau echipele nou formate au în componența lor angajați care funcționează bine împreună.
Știința psihologiei în afaceri și resurse umane arată că investind un minim de efort în analiza echipelor de lucru se pot identifica acele caracteristici ce fac o echipă de lucru mai puțin performantă, chiar dacă toți membrii săi sunt specialiși competenți și cu o vastă experiență. După ce aceste caracteristici au fost identificate (ex. stil de lucru al majorității angajaților dintr-un departament preponderent de tip pragmatic, orientat spre reguli și norme în timp ce o minoritate dintre angajați sunt caracterizați de un stil de lucru centrat pe spontaneitate, flexibilitate, inovație, gândire divergentă) se va lucra pentru a facilita dinamica de echipă prin uniformizarea caracteristicilor ce duc la nepotrivire.
Team optimizer propune organizațiilor soluții validate empiric și științific, derivate din știința și practica psihologiei în afaceri de facilitare a performanței departamentelor și echipelor de lucru prin armonizarea și dezvoltarea acelor caracteristici ce s-au dovedit a fi vitale în munca în echipă (ex., stil de comunicare, stil de lucru, personalitate, stil de atașament).
În cadrul acestui program:
- Se va măusura tipul de personalitate al fiecărui participant, stilul său de lucru, stilul de comunicare ,stilul de atașament și factorii motivaționali.
- Aceste caracteristici vor fi prezentate într-un debate de grup cu scopul ca fiecare coleg să se familiarizeze cu maniera în care fiecare din ceilalți colegi ai săi funcționează.
- Asimilarea modelelor eficiente de tip diadă (cuplu) de relaționare interpersonală (ex. colegul 1 – tipologie de atașament anxios – colegul 2 – tiologie de atașament evitant).
- Exersarea tipurilor de interacțiune eficientă menționate anterior în cazul unor exerciții de tip diadă (cuplu) și de grup.
- Includerea în instruire a unor exerciții de învățare comportamentală care au suficientă putere să genereze model de comportament și acțiune în activitățile efective de muncă ce participanții le realizează în mod curent.
- Familiarizarea participanților cu maniera în care învățarea și dezvoltarea comportamentelor are loc (e.g. strategii de învățare: condiționarea clasică, condiționarea operantă, întărirea comportamentală). Un program de instruire de succes oferă modele de comportament care trebuie să fie exersate și dezvoltate în perioada post-instruire, învățarea și dezvoltarea competenței neavând loc doar în zilele în care are loc instruirea.
- Monitorizarea (follow-up) a achizițiilor și dezvoltării post-instruire la o luna/3 luni/6 luni după întervenție de către consultanți și traineri. În procesul de follow-up sunt discutate și analizate feedback-urile din partea participanților cu privire la chalangeurile intalnite post-instruire . Se primește feedback de la angajați cu privire la reușite și dezvoltare post-intervenție.
Structura programului: Programul de instruire constă într-un total de 12 ore de formare profesională ce poate fi implementat în 2 zile. În structura programului este inclus follow-up post-instruire la o lună după participare cu cei care au participat la instruire (feedback individual 90 de minute cu fiecare participant).
Clienții pot opta pentru follow-up adițional la 3 și/sau 6 luni post-instruire.
![](https://evolutionary-consulting.ro/wp-content/uploads/2022/03/team-optimizer-1024x683.jpg)